STROPI DE NOAPTE

Gavriil Stiharul

Sunt stropi de noapte acei ochi care nu mint
în strălucirea zorilor aprinse
când bolta înfrântă de un nor cernit
urmează mersul pleoapelor deschise?

 

Să-ţi cer să cobori privirea către mine –
eu, umila lumânare care se topeşte –,
să potriveşti lumina zilei către mâine,
să simţi flacăra în tine cum creşte?

 

Nu vei mai putea întuneca vreodată zarea:
scânteia unui gând stingher te va trăda,
când norii sterpi se vor uni cu marea,
în piepturile noastre pescăruşii vor ţipa.

Fată cu cercel de perlă de Johannes Vermeer (1632-1675)

 

TREZEŞTE-TE, FRUMOASĂ DOAMNĂ, DIN MIRARE…

de Gavriil Stiharul

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, din mirare,
din răsfăţul dragostei când eşti rănită,
cheamă cerul şi te dezleagă de visare
când liturghia fericirii ţi-e ispită.

 

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, dă-ţi o şansă –
tu ţeşi urzeala firelor de rugăciune,
busuiocul bobotezei de sub perna ninsă
nu-l arde pe jarul clipei slăbiciune.

 

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi dă viaţă,
Moartea-i negarea ideii de femeie.
Răscumpără din vârtejul greu de ceaţă
Menirea firii tale dumnezeie.

 

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi păşeşte
mireasă peste pragul aievelor trăiri.
Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi zdrobeşte
albumul demodat cu-un ciob de amintiri.


Fata de la fereastra de Mario Borgoni (1869–1936)

ÎN AŞTEPTAREA UNICORNULUI

de Gavriil Stiharul

Un zbor de paşi sau nălucire,
când roua – lacrimă de diamant –
dă pleoapei serii strălucire
şi mantie s-aşterne peste neant?

 

Deschide poarta dinspre mare
şi zvonul îl ascultă-n scoica grea:
sunt paşi sau cârduri de cucoare,
rumoarea tremurând din stea în stea?

 

Dar tu – un cântec peste ape
ajuns pe pajiştea de peste nori
când marea nu ne mai încape –
va trebui de-acum să nu mai mori.

 Mare liniştită de Feliks Michal Wygrzywalski (1875 – 1944)

DOAMNA DIN VIS

de Gavriil Stiharul

Aripile îngerilor – frunze plutind
şi toamna pe aleiele pustii
aşteptând întoarcea paşilor ei,
pentru totdeauna femeia din visele morţii.

 

Oamenii nu cred în veşnicie
şi spun că-i doar un nostalgic zvon
asemenea unui vânt tomnatic
cu gust de roade cereşti.

 

Dar eu te simt, doamnă, în fiecare noapte,
risipind miros de fân proaspăt cosit,
prea eternă
să poţi suporta anotimpurile muritoare.

 

______________________________
Ilustrația:
Sufletul trandafirului  de John William Waterhouse (1849-1917)
Sursa: Wikimedia
(CC0 This work is in the public domain)

 

Ilustrația:
Miranda  de John William Waterhouse (1849-1917)
Sursa:

(CC0 This work is in the public domain)

 

 

POEM CU OCHII TRIŞTI

de Gavriil Stiharul

ată, sânii cu muguri timpurii
sprijinind roadele de mâine pentru sufletul meu din mai departe
şi un coridor ivit fără de prag între coapse fierbinţi
duce polenuri spre alte tărâmuri sub ape.

 

Îmi spui să vin şi mă aduci în aşternuturi moi,
noaptea învie patimi vechi,
îţi simt spasmele voluptăţii ca aşteptări
şi aripile fragede deschid buzele spre fecundul zbor către nicăieri.

 

Caut frenezie în mângâieri,
când clipoceşte în răcoare deschis fântâna,
spasmodic mă răzbat eu însumi prin mine
să pot visa la mâine cu gândurile din tine.

 

Nymfa cu  zorele  de Jules Joseph Lefebvre

VINOVAŢI DE LUMINĂ, ÎNGERII

de Gavriil Stiharul

Speram că spinii viselor albastre
nu vor sta pe fruntea îngerului meu,
din străveziul trup se prelingea-un astru –
într-un colţ de noapte plângea Dumnezeu.

 

Să rămâi singur, ce aspră osândă,
în umbra celor trăite scurse demult,
în vidul de-albastru, ca luna rotundă
pentru spaima zilei de mâine tumult.

 

Cădeau în gol bucăţi de paradis
într-un un cutremur de curcubeie sfinte,
ca o pupilă, sufletul deschis
aduna culori din prund de cuvinte.

Nud de Herman Richir (1866 – 1942)

VIS DE FECIOARĂ

de Gavriil Stiharul

Ce aproape eşti în asta seara, fecioară,
că suflarea muşcă din gânduri nerostite –
fântâna umedă în rodnic pas de vară
aşteaptă dansul buzelor mele livide.

 

Să dezbraci iubirea de cuvânt,
s-o primeşti ca pe o ploaie fecundă,
ca pe un fior sau un interzis gând,
ca pe o frunză ce se zbate pe undă.

 

Să mă laşi liber să cad în abis,
să mă strecor în tine flămând,
în vis de fecioară şi-n ce-i nepermis –
să urle în suflet instinctul dansând,

 

Mă vei striga din fiecare disperare,
atât de şoptit încât eu voi tresări,
voi chema pe îngeri spre binecuvântare,
căci, asemenea nouă, şi ei ne vor fi.

Nud cu brăţare verde de François Xavier Bricard (1881 – 1935)

VISUL TEMERAR

de Gavriil Stiharul, prelucrare după Joe Darion

Să visezi ce-i cu neputinţă şi-n vis,
Să lupţi cu vrăjmaşul cel mai tare,
Să te-avânţi unde cel brav e-nvins,
Să înduri chinul cel  mai mare.

 

Să îndrepţi greşala necruţătoare,
Să ierţi pe cel ce te-a rănit cândva
Şi, cu aripile frânte-n zare,
Să prinzi din zbor nebănuita stea.

 

Să lupţi pentru dreptate zi de zi,
Ci, în slujba cerului tocmit,
Să te avânţi spre iad şi să mai fii
Din drumul  tău de-a pururi neclintit.

 

Să ierţi  greşala nimicitoare,
Să iubeşti neprihănit şi neatins,
Să poţi, deşi eşti  rănit prea tare,
Să prinzi fugara stea din vis.

 

Acesta-mi fu  destin amarnic :
Să urmez  scrisei chemarea,
Chiar de ar părea zadarnic,
Oricât ar fi de grea cărarea.

 

Acesta îmi fu visul îndrăzneţ,
Acesta îi fu ţelul  neistovit,
Pe care l-a urmat cu orice preţ
Un om rănit de moarte şi zdrobit.

 

Şi lumea mai  bună va fi  poate
Căci, în această viaţă scurtă şi rea,
Un om a crezut că va răzăbate
Până la  cea mai îndepărtată stea.

Don Quichotte şi Rossinantede de Honoré Daumier (1808 –1879)

OFRANDĂ

 

de Gavriil Stiharul

Se reaprind clipele din cearcănele morţii
şi dorinţa îmi arde gurguiele precum o pradă –
dacă ochii tăi, iubite, sunt tăciuni pe rugul nopţii,
în sărutul meu, şoptirea e de-acum ofrandă.

 

Lasă-mă să-ţi spun cum lângă noi va agoniza consumată luna,
cum tăcerea ei preschimbă zorile într-un un greu prohod,
şi cum stelele se vor topi una câte una…
Să-ţi spun că, în pântec, iubirea începe să dea rod.

Eva de Firmin Baes (1874-1943)

CLIPE ÎN NEMĂRGINIRE

 

de Gavriil Stiharul

O noapte când veşmintele-mi sunt ploaia
lunecând în falduri pe trupul meu sculptat,
când ochii tăi, iubite, sunt dalta cu văpaia
ce la răspântie de coapse respiră tremurat.

 

Ce-nalt îmi este puslul când păgână ţi-e cioplirea –
deschide-mă fântână, şi pierde-te în mine,
prin sevele aprinse voi simţi zvâcnirea
valului spărgând stelele virgine.


Nimfă de Guillaume Seignac (1870–1924) 

 

POEM

de Gavriil Stiharul

Priveghiul buzelor: rugăciunea
aplecându-se peste cuvinte –
ele  vor aduce slavă
ploilor şi sărutărilor fierbinţi,
şi  petalelor  de crin risipite în mângâierea adierii de praznice.

 

Ce sfinte sunt binecuvântările
mlădiate de şoaptele  feciorelnice ale suferinţei.
În noi sunt zorile de fiecare dată
când dimineaţa deschidem ochii ca o înviere.

 

Îmi mântuiesc  şi eu sufletul
odată cu iarba paşilor tăi
care au îndrăznit încă o dată să salte
în iluzia păsării biruitoare peste noapte.


Femeie nud de Herman Jean Joseph Richir (Herman Richir) (1866 –1942)

POEM DESPRE NOI DOI, ÎNGERI, PĂSĂRI ȘI VISE DE CRISTAL

de Gavriil Stiharul

Iată, iubito, cum  respirai din toamne,
arterele   purtau   voluptăți  violet,
în  trup  pulsau  unde  stârnind  uragane,
când flux-al nopții  curgea-n  beții de balet.

 

Poate iar mă vei chema în  plăceri neștiute,
poate iar te voi urma în gânduri vinovate,
mă vei primi în adâncul  privirilor  mute,
ca arșita  s-o stingem în  cămări neumblate.

 

Ce voluptate să ne-afundăm în  așternuturi
scăldându-ne-n   roua caldă-a trupurilor moi,
atât de sălbatic vom căuta noi ținuturi
ca nevindecați  de depărtări  să zburăm în noi.

 

Tu vei fi  pasăre albastră vâslind la hotar,
eu mă voi visa rest de-aripă purtată de gând,
dar, intre noi,  atâția nori, atâta cristal,
atâți îngeri stăvezii și  risipă de vânt.


Tânără de Vlaho Bukovac (Biagio Faggioni) (1855 – 1922)

 POEM DESPRE NOI DOI...

EROS ŞI PSIHEEA

de Gavriil Stiharul

— Cu infernale flăcări, iubite, te ard în nebuneşti  visări,
sub vintre  mă împunge foamea  rătăcirii,
şi prin   umeda cupă te  curg din  depărtări
ca pe-o  ploaie picurând  nectar în noaptea  amăgirii.

 

— Dar eu nu   părăsesc,  iubito,  depărtarea  care ne-a apropiat,
eu vreau să  reumplu  de aştri  păşunea mea liliachie,
să iubesc  steaua  ce albastru  ne-a însemnat,
să-ţi iubesc  fiorul  cu  parfum  de feciorie.

 

Dar vremea iubirii trecuse demult,
în urmă   rămânând o iarna resemnată:
eu  – într-un un  vis încă nenceput,
tu  –  într-o dragoste ireală şi trădată.

  Podul din pădure de  Rafail Sergeevich Levitsky (1847-1940)

SAṂSĀRA

de Gavriil Stiharul

Între două rodii, femeia arzândă
râde şi trupul alb dansează şi se zbate –
patima-i vibrează flămândă –
şi i se scurg în somn gânduri vinovate.

 

O mare de neguri ce aspru veşmânt,
vei ieşi mai pură din nehotare?
Doar pescăruşii ţipă agonizând
legănaţi de vânturile din ape şi sare .

 

Te voi regăsi dincolo de noapte şi de noi
pe pajiştea luminii fără anotimpuri…
Apoi, amnezici, neputincioşi şi goi
vom reveni în valurile lumii cu alte chipuri.

Tânăra fată de Max Nonnenbruch ( 1857-1922)

INOROGII DIN VISELE CARE PLÂNG

de Gavriil Stiharul

Dacă somnul zburdă atingându-ţi jucăuş
crestele de-argint ale părului tău val,
mă trezeşte din uitare ţipătul de pescăruş
azvârlit de briza brusc stârnită dinspre mal.

 

Nu-i loc de tine în visele care plâng,
ci du-mă departe, -n basmele cu sori,
pe pajiştea stelară îmi împleteşte-un rug
şi cerne-mă zăpadă prin sitele de nori.

 

Dacă visele-s cioburile zilei sparte
pe care pleoapa tremurândă mi le adună,
nu-i loc de inorogi în lumea mea ce arde,
ci ia-mă şi mă du pe pajiştea de pe lună.

Malli de Sergei Jegornov (1860 – 1920)

PE RUGUL CLIPEI CARE SE DESTRAMĂ

de Gavriil Stiharul

Mai arde-n ochiul care mâine va plânge,
în sărutul care încă te-nşală,
în zbuciumul macilor din altă vară,
în raza lunii care-n zori n-ajunge.

 

Căci amintirile au trupul fierbinte
şi toate vin să-ţi fure din odihnă,
şi, cu firave raze de lumină,
biciuiesc neroadele cuvinte.

 

Dar nu căta la cântecul de moarte
sub cerul toamnei înlăcrimat de ploi,
când ne vom stinge-n cel din urmă ceas din noi
ca licuricii într-un rest de noapte.

 

Odihnă de amiază de Guillaume Seignac

INOROGUL ÎNDRĂGEŞTE FECIOARA

de Gavriil Stiharul

Inorogul iar s-a zorit să vină,
s-a strecurat înveşmântat în noapte
cu mândrul corn proptit în luna plină,
păşind pe stele albe şi curate.

 

Dar toţi au tras obloanele la case
şi numai tu, pe prispa dinspre lună,
ţi-ai împletit cosiţele cu raze
şi-ai aşteptat pe mire cu cunună.

 

Satul adoarme vegheat de luceafăr,
taina fecioarelor s-ascunde în vis,
molia macină zestrea din cufăr,
tu ai trecut peste hotarul nescris.

 

De şapte ori va trece discul lunii,
din tencuială, sfinţii luminează,
în cădelniţi, smirna şi tăciunii
încă o dată se îmbrăţişează.

Visare de Nicolae Grigorescu 

POEMUL FEMEII

de Gavriil Stiharul

Şi de iubirea-i taină şi tăcere
care duce-n suflet neştiutul gând,
femeia-i vioara ce-ngână-n durere
freamătul din rodul tainic şi rotund.

 

O lacrimă deschisă spre departe
coboară-n noapte furtunile de spaimă,
dar pleoapa nopţii trăgând oblon de moarte
îi cere anii netrăiţi drept vamă.

 

Cine-a iubit-o într-un rest de-asfinţit,
călător pe drumul frunzelor de toamnă,
a simţit sărutul vieţii răzvrătit
spălând păcatele din nestinsa rană.

 

Tânără de Étienne Adolphe Piot

FECIOARELE NOPŢII

de Gavriil Stiharul

Ştii, noaptea, când aripile oarbe cresc,
poetul stă la picioarele fecioarelor din vis;
nu-s ingeri în ceruri, doar în somnul pământesc
cineva dansează cu cerul deschis.

Ştii, noaptea luna înălbeşte pământul
şi, dezgolind visul, surâsul se deschide,
când sânii cruzi reaprind cuvântul
în palme ţin dimineţile care mă vor vinde.

Nud pe plaja de Nicolae Grigorescu

NOBILUL AMURG

 

În tine uneori e-atât de trist

că lacrimile se-ntorc către izvor

chemate de regrete care dor

şi ard netrăita tinereţe.

 

E târziu şi stelele ‒ păsări tăcute ‒

discret şi-au strâns aripile-n zori,

în ochii tăi nedezlegate ghicitori

aleg să moară-n veacuri nenăscute.

 

Somn de Natale Schiavone (1777 – 1858)